Doamne, cat imi e de dor
De glasul bunicilor
Sa-i mai strang in brate un pic
Cum faceam cand eram mic
Oare nimeni n-ar putea
Timpul inapoi sa-l dea
Oamenii se nasc si mor
Dar cateodata imi crapa inima de dor
… de dor de casa, de-nceputuri
De vremea cand in plasa n-aveam oameni, ci doar fluturi
De bunicul meu frumos ce imi facea sabie si scuturi
Ce-mi spunea cu talpa mea sa nu calc inimi, ci doar struguri
Muguri de flori la bunica mea pe-o basma
Flori si prin gradina si acum le simt mireasma
M-ati mai dus si pe la camp, toamna cand se facea vin
Sarut mana voastra, astazi, m-au mangaiat atat de fin
Stiu ca vegheati de-acolo sus, de printre sfinti
Dar ma gandeam ca poate ati vrea sa stiti
… cat mi-e de dor
Parca-i vad cum m-asteptau
Pe genunchi cum ma tineau
“Baiete, tu ai steaua ta!”
Spunea mereu bunica mea
Insa Dumnezeu n-a spus
Cand ii cheama acolo sus
Stiu ca ingerii nu mor
Dar cateodata imi crapa inima de dor
Mi-aduc aminte cand mi-ai spus sa am privirea inainte,
Dar sa mai privesc si sus,
si indeferent de gust, de cat de dulce ar fi marul
Sa urasc mereu minciuna, sa iubesc doar adevarul
Uite, stiu ca ce-am scris pare bizar, pare ciudat
Fiindca tot ce-am povestit nici macar nu s-a intamplat
Insa mi-am imaginat si am zis “Doamne, cum ar fi
Sa cant despre bunici pe care-i stiu doar din fotografii?!”
O Doamne, cred ca doar tu stii …
… cat mi-e de dor
Insa Dumnezeu n-a spus
Cand ii cheama acolo sus
Stiu ca ingerii nu mor
Dar cateodata imi crapa inima de dor
