12. The Divine Order (9 martie)
Ordinul divin – 1971. Nora este o tânără soție și mamă, care locuiește într-un sat mic cu soțul și cu cei doi fii. Zona rurală elvețiană este neatinsă de marile schimbările sociale pe care le-a adus mișcarea din 1968. Nici viața Norei nu este afectată – ea este o persoană liniștită și agreată de toată lumea, până când începe să se lupte în mod public pentru drepturile femeilor de a vota.
Lungmetrajul regizoarei elvețiene Petra Volpe, produs de Zodiac Pictures, a avut premiera internațională la renumitul Tribeca Film Festival din New York, unde a câștigat Premiul pentru public, Premiul pentru cea mai bună actriță într-un film internațional (Marie Leuenberger) și Premiul Nora Ephron (pentru regizoarea și scenarista Petra Volpe) „pentru povestirea ei curajoasă și plină de compasiune, o cinematografie frumoasă, o caracterizare complexă a experienței feminine, o navigare perfectă atât a dramei cât și a comediei” (juriul).
11. The Hurricane Heist (9 martie)
Cod roşu de jaf – Pe coasta Alabamei urmează să se înfrunte două forțe ale naturii: un uragan de categoria 5 și dolarul american…
Suntem în anul 1992. O nefericită întorsătură a destinului face ca Bruce Ruthledge, vânător profesionist de uragane să-și piardă viața, lăsându-și cei doi fii, Will și Breeze, în voia sorții.
25 de ani mai târziu, Will, acum meteorolog angajat la guvern, e pe urmele uraganului Tammy, cea mai puternică furtună din istoria Statelor Unite, care se îndreaptă spre Gulfort, Alabama. În timp ce localnicii sunt evacuați, oficialii pornesc într-o cursă contracronometru pentru a distruge 600 de milioane de dolari în bancnote vechi înainte ca uraganul să lovească regiunea. Dar ei nu sunt singurii care au planuri cu acești bani…
Foresight Unlimited și Entertainment Studios prezintă COD ROȘU DE JAF, un thriller cu Toby Kebbell, Maggie Grace, Ryan Kwanten și Ralph Ineson, regizat de Rob Cohen. Producători: Moshe Diamant p.g.a., Christopher Milburn, Rob Cohen, Mark Damon, Michael Tadross, Jr., Danny Roth și Damiano Tucci, Karen Baldwin, p.g.a. și William J. Immerman. Scenariul e scris de Scott Windhauser și Jeff Dixon, după un story de Anthony Fingleton și Carlos Davis. Imaginea îi aparține lui Shelly Johnson.
10. Estiu 1993 (9 martie)
Vara lui 1993 – Spania, vara anului 1993. După decesul părinților ei, Frida, o fetiță de șase ani, părăsește Barcelona și pe bunicii săi, mutându-se la noua sa familie adoptivă la tara. Adoptată de unchiul ei, Esteve și mătușa Marga, Frida descoperă noul său mediu, o veche fermă într-o zonă montană, aproape de o pădure densă. Noii ei părinți adoptivi se dovedesc prietenoși, iar un alt lucru bun este că au o fiică de trei ani pe nume Anna, care îi poate deveni un partener de joacă. Pentru un alt copil mai puțin traumatizat decât dezrădăcinata Frida, acesta ar fi cel mai idilic loc de ședere, cu alte cuvinte, o vacanță permanentă. Dar Frida este afectată și dacă există momente incontestabil de bune la noua ei casă, există și durerea neexprimată, care o face să se simtă atât tristă, cât și să se comporte urât. Fridei ii este greu să gestioneze moartea părinților și să se adapteze la noua ei viață. Înainte de sfârșitul verii petrecute în provincie, fata trebuie să învețe să-și controleze emoțiile, iar părinții trebuie să învețe să țină la ea ca la propria lor fiică. Își va putea depăși Frida problemele?
9. Tomb Raider (16 martie)
Tomb Raider Începutul – Cea mai recentă poveste din noua serie „Tomb Raider” se va lansa pe marile ecrane în martie 2018 și promite să fie un cocktail amețitor de aventură și mister pe care fanii popularei francize de jocuri video îl așteaptă cu nerăbdare. În noua peliculă, Lara Croft, fiica independentă a unui aventurier foarte excentric ce a dispărut atunci când ea era la vârsta adolescenţei, este o tânără de 21 de ani fără nicio direcție în viață. Lara străbate străzile haotice ale Londrei, fiind un curier pe bicicletă ce abia îşi poate plăti chiria.
Este la facultate, dar ajunge foarte rar la cursuri. Hotărâtă să îşi urmeze propria cale, ea refuză să preia frâiele imperiului global al tatălui său, la fel cum refuză cu îndârjire să creadă că el nu mai este. Sfătuită să accepte adevărul şi să meargă mai departe după şapte ani fără el, nici ea nu poate înţelege pe deplin ce o face să îşi dorească atât de mult să desluşească misterul morții tatălui ei.
Acţionând împotriva dorinţei finale a tatălui său, Lara lasă totul în urmă şi pleacă către ultima destinaţie în care ştie că s-a aflat acesta: un mormânt de pe o insulă mitică care s-ar putea afla undeva pe coastele Japoniei. Dar misiunea ei nu va fi una prea uşoară, chiar drumul în sine, până la misterioasa destinaţie, este unul foarte nesigur şi periculos.
Dintr-odată miza devine enormă pentru Lara, care – împotriva tuturor previziunilor și înarmată doar cu o minte agilă, credință oarbă și cu un spirit de neclintit – trebuie să învețe să își depășească limitele pe măsură ce înaintează în călătoria necunoscută. Supraviețuirea sa în această aventură periculoasă va însemna și realizarea ei, obţinând astfel supranumele de „tomb raider”.
8. Gringo (16 martie)
Gringo: Amator în misiune – Un mix antrenant de umor negru, acțiune accelerată și intrigă dramatică, „Gringo: Amator în misiune” se desfășoară în Mexic, unde Harold Soyinka (David Oyelowo), un om de afaceri mediocru, ajunge la mila trădătorilor lui colegi de corporație, a unui traficant de droguri local și a unui mercenar cu acute procese de conștiință. Trecut de la cetățean model în tabăra celor mai căutați criminali, Harold are nevoie de mult noroc pentru a supraviețui situației extrem de periculoase. Însă acțiunile lui ridică întrebarea: Și-a pierdut mințile sau totul face parte dintr-o strategie foarte inteligentă?
7. Stolen Princess (16 martie)
Prințesa furată – Povestea fermecătoare a frumoasei prințese Mila, fiica regelui, de care se îndrăgostește chipeșul trubadur Ruslan, dar care e răpită de un malefic vrăjitor care vrea să transforme dragostea dintre cei doi într-o poțiune magică. Ruslan va trebui să treacă peste toate obstacolele pentru a o aduce înapoi pe prințesă, și pentru a dovedi că iubirea adevărată poate învinge magia.