Culoarea roșie are probabil cel mai puternic efect asupra psihicului uman.
Culoarea roșie pe unghii denotă demnitate și putere. Femeile care portă în majoritatea timpului unghiile roșii sunt impulsive și chiar irascibile.
Sunt dominante, egoiste și de cele mai multe ori reușesc să se impună în fața celorlalți. Dau dovadă de stăpânire de sine, dar în interior sunt fragile și sensibile, lucru ce poate fi exploatat de cei din jur.
Roșul mai este caracterizat ca fiind cea mai fierbinte și intensă dintre culorile primare. Putem spune că este culoarea preferată a multor oameni din întreaga lume și este majoritară.
Cum să nu îți placă o culoare ce simbolizează dragostea, puterea și chiar legăturile de sânge.
De exemplu în India femeile care se căsătoresc poartă rochia de mireasă de culoare rosie. Poate indica pasiune, o minte și o voință puternică.
Nuanțele ei pot indica iubire pasională, poate influența sistemul circulator, pe cel reproducător și trezirea capacităților și talentelor latente. Prea mult roșu sau o nuanță tulbure reflectă stimulare, inflamare sau dezechilibru.
Mai poate reflecta nervozitate, temperament aprins, agresivitate, impulsivitate sau excitare.
Depinde și de caracterul persoanei ce poartă această culoare și dacă știe să o poarte.
oți fi o persoană imprevizibilă dar și hotărâtă in același timp. Poți avea temperament nervos dar să te și calmezi repede.
Totul ține de persoana în cauză și de efectul culorii asupra celor care o poartă. Oricum ar fi, culoarea roșie va rămâne preferata multor femei decente, civilizate și vizibil plăcute.
Orice culoare are semnificații bune și rele.
Roșul tinde să meargă spre cele mai bune caracteristici precum pasiune, dragoste, erotism, virilitate, acțiune, energie, acaparare a energiei, curaj, putere, iar spre cele rele precum pericol, mânie, sânge, răutate, înfruntare și chiar război.