1. Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw (premiera: 2 august 2019)
Cu: Dwayne Johnson, Vanessa Kirby, Eiza González, Jason Statham, Idris Elba, Helen Mirren
Gen film: Acţiune, Aventuri, Comedie, Thriller
Furios și iute: Hobbs & Shaw – După opt filme care au acumulat aproape 5 miliarde de dolari, franciza Furios și iute prezintă acum primul său capitol separat, Furios și iute: Hobbs & Shaw, în care Dwayne Johnson și Jason Statham devin protagoniști, reluându-și rolurile lui Luke Hobbs și Deckard Shaw.
Încă de când Hobbs (Johnson), om loial legii și membru de elită al Serviciului de Securitate Diplomatic al Statelor Unite (DSS), și Shaw (Statham), un fost soldat britanic, membru al forțelor de elită operative, s-au înfruntat pentru prima dată față în față în Furios și iute 7, în 2015, cei doi și-au împărțit replici acide, dar și lovituri fizice nemiloase în încercarea de a se elimina reciproc.
Dar, când anarhistul cu puteri nemaivăzute obținute prin bioinginerie Brixton (Idris Elba) obține controlul asupra unei amenințări biologice, și înfrânge o fostă agentă MI6 genială și neînfricată, care e sora lui Shaw, cei doi inamici declarați vor face echipă pentru a-l elimina pe singurul individ care poate fi mai periculos decât ei doi la un loc.
Regizat de David Leitch (Deadpool 2), după un scenariu scris de scenaristul a cinci dintre capitolele anterioare, Chris Morgan, filmul e produs de Morgan, Johnson, Statham și Hiram Garcia.
2. Border (premiera: 2 august 2019)
Cu: Eva Melander, Eero Milonoff, Viktor Åkerblom, Rakel Wärmländer
Gen film: Fantastic, Romantic, Thriller
La graniță – Tina, un ofițer de vamă de o eficacitate incredibilă, este recunoscută pentru simțul ei infailibil. Practic, e ca și cum ar mirosi vina ori intențiile ascunse. Însă când Vore, un tip suspect, trece prin fața ei, capacitățile sale sunt puse la încercare pentru prima dată. Tina știe că Vore ascunde ceva, dar nu poate identifica ce anume.
Mai rău, simte și o atracție bizară față de el. În timp ce dezvoltă o relație specială cu el, Tina își descoperă, în sfârșit, adevărata identitate.
La fel ca Vore, nu aparține acestei lumi. Întreaga sa existență s-a bazat pe o minciună, iar ea este nevoită să aleagă acum: să continue să trăiască în impostură sau să îmbrățișeze revelațiile terifiante ale lui Vore.
3. The Angry Birds Movie 2 (premiera: 9 august 2019)
Cu: Peter Dinklage, Dove Cameron, Awkwafina, Sterling K. Brown, Bill Hader
Gen film: Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie
Angry Birds 2: Filmul – În partea a doua a animaţiei bazate pe popularul joc creat de Rovio Entertainment, celebrele păsări nezburătoare şi ticăloşii porcuşori verzi îşi duc lupta la un alt nivel.
S-ar zice că pe Insula Pasărilor nu s-a schimbat nimic. Devenite vedete, înaripatele nezburătoare se tot războiesc cu porcuşorii verzi și s-ar zice că nimic nu va opri vreodată această ciondăneală. Până când apare o nouă insulă la orizont și astfel cele două tabere sunt nevoite să se alieze. Cum arată echipa de șoc și ce planuri (nu) are pentru cucerirea noului teritoriu aflăm din 16 august, la cinema.
4. Van Gogh & Japan (premiera: 16 august 2019)
Gen film: Documentar
„Îi invidiez pe japonezi” i-a scris Van Gogh fratelui său Theo. În expoziția care stă la baza acestui film – VAN GOGH & JAPAN la Muzeul Van Gogh din Amsterdam – se vede exact de ce. Deși Vincent van Gogh nu a vizitat niciodată Japonia, este țara care l-a influențat cel mai profund, atât pe el, cât și din punct de vedere artistic. Nu îl poți înțelege pe Van Gogh fără să înțelegi cum a ajuns arta japoneză la Paris la mijlocul secolului al XIX-lea și impactul profund pe care aceasta l-a avut asupra unor artiști precum Monet, Degas, și mai ales Van Gogh.
Vizitând galeriile de artă japoneze din Paris, iar apoi creându-și propria sa imagine asupra Japoniei – prin cercetare aprofundată , colecționarea de materiale și prin discuții amănunțite cu alți artiști – întâlnirea cu arta japoneză a oferit lucrărilor lui Van Gogh o direcție nouă și captivantă. După plecarea din Paris spre sudul Franței – înspre ceea ce considera el că este locul cel mai similar posibil cu Japonia – anii productivi și plini de încercări ce au urmat trebuie văzuți în contextul în care Van Gogh a modelat influențele japoneze după propria voință și s-a definit ca un artist modern cu precursori asiatici. În această poveste mai puțin cunoscută despre arta lui Van Gogh este ilustrat exact cât de important a fost studiul despre Japonia în viața artistului.
Documentarul este filmat nu numai în Franța și Olanda, dar și în Japonia, explorând moștenirea culturală care l-a influențat atât de mult pe Van Gogh și l-a transformat în artistul care pe care îl știm în zilele noastre.
5. Good Boys (premiera: 16 august 2019)
Cu: Jacob Tremblay, Brady Noon, Keith L. Williams
Gen film: Comedie
Băieți buni – Cât de rău poate să-ți meargă într-o zi? Mințile creative care ne-au adus la cinema super-comediile Superbad, Pineapple Express și Sausage Party aruncă în joc o gașcă de puști de clasa a șasea, cu șanse maxime de a stârni hohote de râs ireverențios.
După ce a fost invitat la prima sa petrecere „de pupat”, Max, un puști de 12 ani (Jacob Tremblay, din Room), intră în panică pentru că nu știe să sărute. Dornic să învețe rapid, Max, ajutat de bunii lui tovarăși, Thor (Brady Noon, Boardwalk Empire) și Lucas (Keith L. Williams, The Last Man On Earth) se decid să folosească drona tatălui lui Max, de care acesta nu are voie să se atingă, ca să spioneze (sau așa visează ei) un cuplu de adolescenți îndrăgostiți de vizavi de casa lui Max.
Dar, când treaba o ia razna de tot, și băieții reușesc să distrugă drona, începe nebunia. Disperați să facă rost de alta înainte ca tatăl lui Max să se întoarcă acasă (Will Forte, The Last Man on Earth), băieții chiulesc de la școală și intră într-o avalanșă de decizii, una mai proastă ca alta. Fură din greșeală o geantă cu droguri, se ascund de poliție, bagă spaima în niște adolescente (Molly Gordon, Life of the Party și Midori Francis, Ocean’s Eight).
Comedia este produsă de Seth Rogen și Evan Goldberg (scenariștii comediilor Superbad, Pineapple Express și Sausage Party), prin compania lor, Point Grey, și James Weaver (Neighbors), de la Universal Pictures and Good Universe. Scenariul le aparține lui Lee Eisenberg și Gene Stupnitsky (serialele The Office, Bad Teacher). Regia îi aparține lui Gene Stupnitsky.
6. Once Upon a Time in Hollywood (premiera: 16 august 2019)
Cu: Margot Robbie, Leonardo DiCaprio, Brad Pitt
Gen film: Comedie, Dramă
A fost odată la… Hollywood – În anul 1969, o nouă lume se întrevede pe platourile de filmare de la Hollywood, iar noua realitate îi cam prinde pe picior greșit pe vedeta TV Rick Dalton (Leonardo DiCaprio) și dublura care îi interpretează cascadoriile, Cliff Booth (Brad Pitt).
În timp ce aceştia se străduiesc să se afirme în noul context, actrița Sharon Tate (Margot Robbie), vecina lui Dalton, este implicată într-o poveste suspectă, legată de crimele odioase ale clanului Charles Mason.
Povestea are mai multe linii narative, în stilul “Pulp Fiction” care l-a consacrat pe Tarantino.
7. The Art of Racing in the Rain (premiera: 16 august 2019)
Cu: Kevin Costner, Amanda Seyfried, Milo Ventimiglia, Gary Cole
Gen film: Comedie, Dramă
Povestea incredibilă a lui Enzo – Bazat pe cel mai bine vândut roman al lui Garth Stein, Povestea incredibilă a lui Enzo este o relatare emoționantă, văzută prin ochii lui Enzo, un cățel inteligent și spiritual (dublat de Kevin Costner).
Prin legătura cu stăpânul său (Milo Ventimiglia), un dornic șofer de curse de Formula 1, Enzo dezvoltă o viziune extraordinară asupra condiției umane și înțelege că tehnicile necesare pe pista de curse pot fi, de asemenea, folosite pentru a naviga cu succes în călătoria prin viaţă.
Filmul îl are ca protagonist pe Denny și pe dragostea vieții sale – soția sa, Eva (Amanda Seyfried), fiica lor Zoe (Ryan Kiera Armstrong) și pe prietenul său cel mai bun, Enzo.
8. Scary Stories to Tell in the Dark (premiera: 23 august 2019)
Cu: Zoe Margaret Colletti, Michael Garza, Austin Zajur, Gabriel Rush, Dean Norris
Gen film: Horror
Povești de groază de spus pe întuneric – Într-un mic orășel, fiica unei familii înstărite a dispărut misterios cu mulți ani în urmă. Casa familiei e acum o ruină, iar legendele care circulă în oraș despre monștrii care ar bântui proprietatea îi fascinează pe adolescenții locului, care decid să riște și să vadă cu ochii lor dacă aceștia sunt reali, sau doar o invenție.
În casă dau peste o carte ce a aparținut fetei dispărute, un fel de jurnal cu monștri care acum încep să prindă viață și să terorizeze fiecare adolescent din grup. Cu cât frica e mai mare, cu atât monștrii de care se tem devin mai reali.
9. The Kitchen (premiera: 23 august 2019)
Cu: Tiffany Haddish, Domhnall Gleeson, Melissa McCarthy, Elisabeth Moss
Gen film: Acţiune, Crimă, Dramă
Bucătăria Iadului – Povestea a trei femei curajoase, „Bucătăria Iadului” le prezintă pe Melissa McCarthy, Tiffany Haddish și Elisabeth Moss în rolurile a trei soții de mafioți arestați de FBI care, în anul 1978, luptă să își mențină poziția privilegiată în faimosul cartier american Hell’s Kitchen.
Rămase fără protecție și venituri stabile, doamnele decid să preia chestiunile mafiei irlandeze în propriile mâini – reușind să găsească aliați atât în gestionarea problemelor din cartier, cât și în eliminarea concurenței.
10. Raoul Taburin (premiera: 23 august 2019)
Cu: Léo Dussollier, Benoît Poelvoorde
Gen film: Comedie
Secretul lui Raoul Taburin – Raoul Taburin este un specialist în repararea bicicletelor și un adevărat expert în domeniu. Folosindu-și auzul, el poate depista orice defecțiune a unei biciclete. Dar Raoul ascunde un secret care îl bântuie: în ciuda experienței sale în mecanica bicicletelor, Raoul nu-și poate ține echilibrul pe două roți. Filmul este o adaptare după benzile desenate realizate de Jean-Jacques Sempé.
11. Angel Has Fallen (premiera: 30 august 2019)
Cu: Morgan Freeman, Gerard Butler
Gen film: Acţiune, Thriller
Cod Roșu în Serviciile Secrete – În urma unui atentat asupra președintelui Statelor Unite (Morgan Freeman), acuzat de incident este garda lui de corp, agentul serviciilor secrete Mike Banning (Gerard Butler). După ce reușește să scape de autorități, agentul este dat în urmărire generală, astfel că trebuie să evite propria lui agenție și să fie cu un pas înaintea FBI-ului pentru a demasca adevărații autori ai atacului.
Disperat să își dovedească nevinovăția, Banning se bazează pe ajutorul unor aliați neașteptați pentru a-și proteja familia și a salva țara de pericolul iminent.
Gerard Butler revine pentru a treia oară în rolul celui mai eficient agent de Securitate în acțiunea „Cod Roșu în Serviciile Secrete”, din 30 august, pe marile ecrane.
12. The Big Trip (premiera: 30 august 2019)
Gen film: Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie
Aventură în natură – O barză dezorientată de la centrul de livrări copii a încurcat adresele, așa că l-a dus pe micul panda lui Mik-Mik, un urs brun. Cum Mik-Mik vrea ca lucrurile să fie îndreptate, decide să îl ducă personal pe micul panda familiei lui din China. Pe parcursul călătoriei, li se alătură iepurele sălbatic Oscar, arogantul pelican Duke, lașul lup Janus și romanticul tigru Cupid.