Cum iti poti incuraja copilul sa devina mai responsabil

Distribuie

InspirationMother 2BeCum iti poti incuraja copilul sa devina mai responsabil

Rutina este importantă

Spălatul pe dinţi sau temele nu trebuie să fie un motiv de ceartă sau o cale de a-l bombarda cu întrebări şi presiuni.

Dacă îţi înveţi copilul să îşi creeze o rutină zilnică, aceste activităţi vor deveni parte din programul lui şi le va face din plăcere.

Responsabilitatea simţită pentru anumite activităţi implică atenţie. Atenţia faţă de educaţie sau sănătate sunt importante încă de la o vârstă fragedă.

Celui mic încep să îi displacă astfel de momente, simţind că este presat sau certat. Va dezvolta o atitudine negativă şi nu se va obişnui prea uşor.

În loc să îl întrebi dacă şi-a făcut temele sau dacă s-a spălat pe dinţi, vorbeşte-i despre importanţa acestora. Despre importanta unei zile reuşite şi întreabă-l ce ar trebui să mai facă pentru a o încheia cu brio pe cea în curs.

Ajută-l să ia decizii

Copiii se obişnuiesc mai greu cu luarea deciziilor atunci când părinţii se ocupă de asta în locul lor.

Invăţa-l cat mai multe despre responsabilităţile pe care le va avea pe viitor. Poţi să îl ajuţi şi să-l încurajezi să ia decizii în aspectele care îl privesc.

Atunci când trebuie să îşi aleagă hainele, când îşi alege un sport, copilul trebuie lăsat să ia aceste decizii chiar şi atunci când nu sunt cele mai potrivite.

Explică-i ce ar însemna fiecare alegere şi ajută-l pentru a nu se simţi copleşit în asemenea momente.

Lasă-l să te ajute

Copilul va încerca de multe ori să te ajute atunci când ai treabă la bucătărie sau când faci curăţenie.

Cel mic te va şi încurca şi poate crea mai multă dezordine decât ţi-ai dori. Insă trebuie să-l încurajezi să se implice în astfel de activităţi.

Va reuşi astfel să realizeze că acestea fac parte din rutina unei case bine organizate şi dintr-o familie echilibrată.

Copiii mai mari pot fi învăţaţi să folosească aragazul, iar dacă ai o plita electrica incorporabila, acest lucru va fi şi mai la îndemână pentru ei.

Desigur, în astfel de momente trebuie să le explici şi despre pericolele care pot apărea în aceste situaţii.

O lecţie de siguranţă combinată cu prepararea cinei va fi oportunitatea perfectă de a-i stârni interesul copilului.

Atunci când faci curăţenie, trebuie să se simtă motivat de rezultatele acesteia. Iar pentru asta va fi nevoie să-l înveţi să strângă mereu după el şi să fie responsabil pentru camera sa şi spaţiul de joacă, fără a se simţi forţat.

Nu îl certa când întârzie să te ajute, ci învaţă-l să ţină la curăţenie şi ordine. Permite-i să se ocupe de acest aspect în felul şi ritmul lui.

Fii cel mai bun exemplu

Tu vei fi cel mai bun exemplu pentru caracterul pe care îţi doreşti să-l dezvolte copilul tău. Atunci când ai treabă, evită să te enervezi şi să scoţi în evidenţă cât de greu este să duci sarcina la bun sfârşit.

În schimb, explică-i mereu copilului ce faci pentru a fi mereu organizată şi bine pregătită pentru toate situaţiile. Acesta va învăţa că multe dintre responsabilităţi provoacă stres adulţilor din jurul lor. Nu va mai avea tragere de inima atunci când îl rogi să te ajute.

Chiar şi cele mai neînsemnate acţiuni pe care le întreprinzi de-a lungul unei zile trebuie scoase în evidenţă în faţa celui mic. Pentru ca el să înveţe să le aplice la rândul său.

Câteva aspecte din viaţa de familie şi din societate vor avea un impact mai mare asupra copilului dacă te ocupi să-i explici şi să îi acorzi încredere.

Dacă începe să înveţe despre responsabilitate cât mai devreme, îi va fi mult mai uşor să se adapteze la o viaţă independentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole asemănătoare

Ultimele articole