dragoste
​Cei care spun că nu cred în iubire, sunt cei cărora le-a fost frică să o încerce.

  • Punct. Unii spun că nu vor să sufere pentru nimeni, alții spun că sunt în căutare, dar nu găsesc și își pierd iluzia, care este cheia tuturor problemelor. Și mai sunt cei ce spun că le e bine singuri.

Cică „mai bine singur decât prost acompaniat”, dar nu mai bine „în compania persoanei potrivite”?

  • Și ca să ajungi să găsești persoana potrivită, trebuie să cunoști câteva nepotrivite, care să te dezamăgească, să te facă să suferi, să-ti sfâșie inima, pentru ca atunci când întâlnești persoana potrivită, cu o simplă privire să te facă să uiți de tot ce a fost până la ea.

Să fii singur, pe termen lung, te ucide pe dinăuntru, e o moarte lentă și dureroasă.

  • Să fii cu persona nepotrivită, pe termen lung devine obositor, plictisitor, consumăndu-te aproape la fel de mult și de repede ca și solitaritatea. Dar să fii cu persona potrivită, cu cineva special, pe termen lung, e TOTUL! Și cred că merită să ne irosim timp, nervi, răbdare, iubire pentru a găsi acel TOT! Și oricât de mult ne-ar costa să ajungem la acel TOT, merită orice așteptare și orice încercare, pentru că abia după ce l-ai găsit, începi să trăiești cu adevărat.

Mă repugnă persoanele care spun că e mai bine să fii singur decât să suferi, să sfâșie cineva inima, de parcă inima ne-a fost dacă ca să o înapoiem intactă la moarte.
Ce mă fascinează cel mai mult la iubire e că, cu cât ai suferit mai mult, cu atât vei aprecia acea persoană specială, cu atât vei știi să o iubești curat, pur. Cum ai aprecia-o dacă nu te-ar fi costat nimic?

Asta e iubirea, la naiba.

  • Să fii tratat rău, să suferi și să simți că lumea să sfârșește la fiecare eșec amoros, dar să zâmbești următoarei persoane care te va iubi. Poate ai norocul ca următoarea să fie cea potrivită.

Și dacă nu e, tot merită să mai suferi o dată, pentru a fi mai aproape de acel TOT.

Mai sunt oameni care, după un eșec amoros, se închid în ei, nu oferă următoarei persoane ce intră în viața lor iubirea pe care o merită, încercând să fie precauți, să nu sufere din nou, să nu mai fie dezamăgiți. Dar ce vină are actuala iubire că vechea iubire și-a bătut joc de dragostea ta sau nu te-a iubit cât ar fi trebuit sau cât ai fi vrut? De ce să plătească pentru ceva ce nu a făcut? Nu e corect! Nu e drept să iubești cu jumătăți de măsură din precauție.

Trebuie să oferi tot ce poți oferi în iubire, cu riscul de a te izbi de o dezamăgire și de data asta, pentru că așa este corect. Și poate chiar următoarea persoană să fie cea mult așteptată și iubind-o rațional, cu jumătate de măsură, să o facă să plece din viața ta.

Așa e iubirea…

  • Te coboară în cele mai negre adâncuri ca apoi, cu un simplu surâs al persoanei potrivite, să te urce mai sus de cer. Și pentru asta merită să suferi! Merită să-ți lași inima călcată în picioare de fiecare om pe care îl iubești ca la final să știi cât valorezi și să te bucuri pe deplin de OMUL TĂU!

By Andreea Sandra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here