Se întâmplă ca atunci când călătorești cu autobuzul să asiști la fel de fel de întâmplări. Autobuzul este un mijloc de transport în comun accesibil oricărei clase sociale. De aceea se întâmplă să se afle în el simultan oameni ce par a fi din lumi paralele.
Sunt zile mohorâte, în care oamenii sunt „plouați”. Zile în care nu schițează nici măcar un surâs. Sunt atât de preocupați de problemele și gândurile lor, încât par a fi uitat să trăiască. Oameni cu chipul atât de trist, încât îți vine să crezi că nu mai există fericire în lume. Dar, sunt și zile în care oamenii au puterea să zâmbească, și chiar să râdă zgomotos . Se întâmplă rar, însă am avut ocazia sa mă aflu într-un moment de genul, în acel autobuz, cu oameni care încă știu să facă haz de necaz.
Niște doamne, femei mature, muncite, 5 la număr cred, au urcat in autobuz din stația de la Sală. Cel mai probabil, doamnele muncesc la fabrica de încălțăminte prea bine cunoscută din acea zona. Cu mult peste vârsta de 30 de ani, erau femei în toata regula, sau poate mulți preferă termenul „tanti”. Să fie pe înțelesul tuturor!
Au urcat, s-au așezat pe scaune, caci autobuzul nu era arhiplin, 4 in partea din spate exact lângă ușă, grupate câte doua, iar una in partea din față, cu fața spre spate exact spre celelalte surate. Au ieșit probabil din tura de noapte, pentru că asta se întâmpla dimineața, în jurul orelor 9-10. Grupul femeilor de câte 2 discutau in treaba lor, iar la un moment dat cea din fata, o doamna solida, cu o basca pe cap, razand se da jos de pe scaun, clatinandu-se cu telefonul in mana.
Era tot o veselie inceputa parca din nimic care tot continua sa creasca. Un moment mai tarziua aceasta doamna incearca sa faca o fotografie. Cel mai probabil a iesit in ceata pentru ca autobul era in miscare, dar asta nu a oprit-o din a face o aventura din mica lor calatorie cu autobuzul. Nu au mers multe statii, dar a fost suficient un singur moment de haz. Toata lumea se uita ciudat la inceput. Nimeni nu intelegea ce se petrece. Priviri aruncate spre acele doamne veneau din toate partile. Mai cu rautate, mai cu zambete subtile, cert este ca intr-un final toata lumea si-a dat seama ce se petrece.
Surata acestor femei, cea din fata, era putin neatenta la ce se intampla in jur. Femeile radeau atat de tare si de zgomotos, chiar daca incercau sa diminueze sunetele scoase, incat la un moment dat, femeia care a facut fotografia, spune grav, citez: – ”Ce, dar ce am facut”!? Fiecare femeie mormaia cate ceva printre rasetele zgomotoase. Au realizat ca toata lumea se uita la ele incat se susoteau. Apoi fraza cea mai interesanta, citez: ”Na ce proasta, doar eu is mai proasta ca voi. Voi imi dati apa la moara si eu continui!” Iar rasetele nu incetau sa apara.
Colega femeilor din fata, a inceput si ea sa rada fara sa stie de ce. Toata lumea era asa de amuzata incat, atunci cand a deschis ochii pentru a nu stiu cata oara din micile episoade de somn ”De, femeia a atipit un pic”, a inceput si ea a rada. Daca toata lumea rade, ea de ce nu ar rade!? Nu si-a dat seama de ce rad colegele ei si de ce e amuzata lumea din autobuz, asa ca dupa micul ranjet de pe fata ei, totul a revenit la normal pentru ea. Ochii inca i se incetosau, somnul inca o napadea si nu avea femeia nici o problema. Colegele ei inca se susoteau, inca radeau dar asta parea sa nu o deranjeze.
Celelalte colege ale ei au coborat in statia de la Carrefour, salutand-o politicos, dar cu un zâmbet malițios ascuns in priviri. Femeile erau voiase si vesele si nimic nu le-a impiedicat sa faca haz chiar daca eram proaspăt ieșite de la locul de muncă și, cel mai probabil, obosite. Daca toți oamenii ar avea acesta putere, lumea ar lua o intorsatura drastică, dar în sensul bun. Cel mai probabil toata lumea ar invata sa rada!
(Femeile radeau de colega lor din fata pentru ca atipise!)
