Români în primul rând, nu doar în ultimă instanță.
România mare a cuprins între hotarele sale multe minorități naționale sau religioase. De la bun început, toți trebuiau să se poată dezvolta în siguranță și egalitate, sub un singur steag. Diferențele acestea nu sunt o sursă de vulnerabilitate, ci sunt ceea ce ne îmbogățește.
Aşadar, trebuie să învățăm din exemplul marilor înaintaşi de la 1918 și să nu lăsăm ca ceea ce ne desparte să ne dezbine.
Dacă reușim să ne privim față în față și să găsim, dincolo de opțiunile fiecăruia, cele câteva lucruri sacre care cad în custodia noastră comună, atunci vom putea să ne privim în ochi și bunicii pe care-i omagiem, dar și nepoții care așteaptă de la noi o Românie stabilă și demnă pentru cel puțin încă 100 de ani.
Vom avea de sărbătorit în acest an câteva date de aur. În sunetul festivităților, cel mai semnificativ semnal sonor pe care îl putem da ar fi un minut de tăcere.
Nu doar ca să ne reculegem pentru sacrificiul total al românilor de acum 100 de ani, ci și un moment de tăcere, în care fiecare să ne întrebăm cu ce putem contribui – nu cu vorbe mari ci cu fapte modeste, în fiecare zi – pentru ca România mea să devină România noastră. (Citeste articolul pe Cultura)
